Demonstrarea funcţionalităţii instalaţiei fotovoltaice-termice

Demonstrarea funcţionalităţii instalaţiei fotovoltaice-termice
13.05.2022

Comunicat de presă

 

Institutul de Energetică, Moldova în parteneriat cu Universitatea Tehnică „Gh.Asachi” din Iaşi şi Consiliul Judeţean Iaşi implementează proiectul „Cercetarea și promovarea generării eficiente de energie prin trigenerare și utilizare a resurselor solare regenerabile pentru obținerea energiei electrice, căldurii și frigului și achiziționare de echipamente”, cod 2SOFT/1.2.66, în cadrul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014–2020.

 

În cadrul acestui proiect a fost dezvoltată o nouă tehnologie de conversie eficientă a energiei solare în energie electrică, căldură şi frig în baza sistemului fotovoltaic –termic (PVT). Pentru demonstrarea funcţionalităţii tehnologiei propuse proiectul prevede construcţia a 2 sisteme fotovoltaice-termice. Un sistem PVT cu puterea instalată de 10,5kWp este deja realizat la sanatoriul „Bucuria Sind” din Vadul lui Vodă, Moldova, iar cel de al doilea sistem PVT cu puterea instalată de 4,0kW este în proces de construcţie la Unitatea medico-socială din Răducăneni,  Iaşi.

 

La data de 20 mai 2022, orele 15:00 Institutul de energetică organizează evenimentul de demonstrare a funcţionalităţii sistemului PVT de 10,5kW de la Vadul lui Vodă. În cadrul evenimentului vor fi prezentate detalii asupra inovaţiei sistemului şi modul de funcţionare a acestuia, precum şi avantajele acestuia.

Toţi doritorii de a se familiariza cu tehnologia nouă sunt invitaţi să se alăture la ora susmenţionată la staţiunea balneară "Bucuria Sind" de la Vadul lui Vodă. De asemenea, invită şi reprezentanţii mass-media să se alăture pentru a relata cât mai pe larg detalii despre această tehnologie nou. Agenda evenimentului poate fi găsită aici.

Comunicatul de presă îl vedeţi aici.

Categorie:
Cuvinte-cheie: